„Arta în Grădină” – un proiect așteptat, generos, inedit, necesar pentru Sălaj şi pentru Jibou, pentru minunata Grădină Botanică „Vasile Fati”. Consiliul Judeţean Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj vor susţine în continuare acest proiect, dezvoltarea lui, chiar și printr-o abordare internațională. Pentru că şi prin acest demers putem spune, fără teamă, că ne pasă.

 Îi felicit pe toți artiștii implicați, mulțumindu-le pentru colaborare. Mulțumiri adresez și Centrului de Cercetări Biologice din Jibou, domnului director Cosmin Sicora, Asociației JAD, lui Flavius Lucăcel și lui Dan Ghiurco, tuturor sponsorilor locali.

 Să ne vedem cu bine în 2013, la ediția a II-a a Simpozionului „Arta în grădină”! Până atunci, nu uitați să vizitați Grădina Botanică din Jibou.

 

Daniel Săuca,

Manager, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj

 

 

JIBOU, GRĂDINA ARTEI

 

 Ca să crească rod, trebuie să arunci sămânță. Ideea unei tabere de creație artistică, pe  meleaguri sălăjene, în proximitatea orașului Jibou, a incolțit în anul 2010, când,  la Galeria Horeb din Cluj Napoca, artistul Radu Șerban a expus o serie de lucrări care transfigurau în limbajul artistic casa, curtea și satul bunicului, aflate în Năpradea Sălajului. Era un tribut adus timpurilor și locurilor copilăriei. Și, atunci, a încolțit provocarea: dacă aceste locuri s-au putut constitui în topos germinativ pentru un artist, de ce n-ar putea fi și pentru alții, dispuși, la rândul lor, să se reîntoarcă, pentru un sejur creativ, în grădina copilăriei?!

 Această grădină, mai mult visată, edenică, s-a dovedit că există. Printr-o fericită conjuncție de întâlniri cu oamenii potriviți, la momentele și în locurile potrivite, s-a înfăpuit, credem, o augurală împlinire: găzduind Simpozionul de creație Arta în Grădină, grădina botanică  a orașului Jibou capătă  o nouă dimensiune identitară, devine Grădină a Artei.

 Astfel, la început de septembrie 2012, timp de zece zile, prima promoție de artiști invitați s-a inspirat și a creat aici, sub ochii angajaților și ai vizitatorilor,  instaurând Arta în Grădină. Prin instaurare înțelegem, în intenția noastră, un act de întemeiere a unei dăinuiri, a unei tradiții de manifestări artistice, de care orașul Jibou, credem, are nevoie. Catalogul și expoziția itinerată la Jibou (chiar in serele grădinii) și la Zalău prezintă roadele, bilanțul acestui proiect, devenit faptă.  

 Cine este familiarizat cu atelierele, expozițiile, șantierul, lucrările acestor artiși, le poate recunoaște stilul, tușele, preferințele cromatice sau ale materialelor folosite, dar, pe deasupra, există o alchimie tainică care le unește. Este simbioza ivită din toată atmosfera de prietenie, comunicare, comuniune creativă, care a învăluit protector zilele și nopțile acestui eveniment cultural.

Cu nădejdea și încrederea că vom avea parte, aici, la Jibou, de continuitate constructivă și de ediții jubiliare, de evenimente aniversare, pecetluim ediția întâia,  cea întemeietoare, sub semnul versului blagian: Orice-nceput, se vrea fecund / Risipei se dedă florarul. 

 

Florin Gherasim,

curator Simpozion

ARTA ÎN GRĂDINĂ. un proiect realizat.

 

 În România sunt multe idei și proiecte, dar foarte puține dintre acestea ajung să se

finalizeze.  Importanța unei manifestări culturale nu se poate cuantifica simplist, calculând doar eventualele beneficii bănești pe care le-ar putea obține un investitor, ci, cu siguranță, și reverberațiile pe care le pot produce teatrul, concertele sau expozițiile de artă în rândul amatorilor de cultură.

 O expozitie de pictură, este, de cele mai multe ori, un dar pe care artistul îl oferă doar publicului, pentru că, într-o țară în care piața de artă este încă în formare, interesul pentru achiziționarea lucrărilor expuse este foarte redus. Dacă am lua în considerare principiile economiei de piață și le-am aplica creației artistice, cu siguranță, foarte mulți dintre artiști ar trebui să renunțe la a-și mai exprima pasiunea, gândurile, proiectele.  

 Simpozionul de Arte Vizuale ARTA ÎN GRĂDINĂ de la Grădina Botanică din Jibou și-a propus ca, într-un mediu peisagistic de excepţie şi în ambianţa istorică a Castelului Wesselényi, să pună în dialog artiști din generaţii diferite, pictori, graficieni, artiști fotografi, care să se exprime într-un mod liber, fără constrângeri, pentru a crea lucrări cu marcă individuală care să reflecte amprenta acestui loc. 

 Activitatea din atelier a artiştilor s-a mutat în ambianţa oferită de inedita locaţie, elementele vegetale, florale sau peisajul contextual găsindu-și repede loc pe pânzele acestora. Au avut loc prezentări de portofolii ale participanților la Simpozion, discuţii, seri de poezie susținute de poeții Viorel Mureșan, Viorel Tăutan și Doina Ira, invitați de Flavius Lucăcel de la Asociația Culturală JAD, vizite de documentare.   

 Proiectul şi-a mai propus să atragă locuitorii oraşului, precum şi vizitatorii Grădinii Botanice înspre actul artistic contemporan, familiarizarea şi receptarea directă a operelor de artă contemporană. La vernisajul expoziției de la Grădina Botanică, ce a avut loc în ziua de 12 septembrie, a participat un public numeros, care a avut ocazia să constate că sursele de inspirație din lucrările expuse se află în chiar proximitatea lor, dar modul de raportare la realitate al fiecărui artist este unul filtrat de personalitatea, experiența și încărcătura emotivă personală. Lucrările realizate în timpul celor zece zile, vor face parte din viitoarele Colecţii de Artă Contemporană: a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj şi, respectiv, a Grădinii Botanice Jibou.  

 La acest Simpozion au participat artiști profesioniști din trei centre artistice: Dorel Găină, Adriana Elian, Radu Șerban, Mihaela Gorcea, Florin Gherasim, Mira Marincaș și Alexandru Bunescu din Cluj-Napoca, Ioan Augustin Pop și Milena Pop din Oradea, Lucia Călinescu din Târgu Mureș și, din Jibou, Ionel Baltă.   

 Doresc să adresez mulțumirile mele domnului Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă Sălaj, domnului Cosmin Sicora, directorul Centrului de Cercetări Biologice de la Grădina Botanică “Vasile Fati” din Jibou și domnului Flavius Lucăcel de la  Asociația Culturală “Jad” din Cluj-Napoca, pentru felul în care au înțeles să sprijine această primă ediție a Simpozionului de Arte Vizuale ARTA ÎN GRĂDINĂ.                             

 Cu siguranță, vom continua colaborarea în anii următori și vom acorda o dimensiune internațională acestui Simpozion prin invitarea unor artiști recunoscuți din Europa.

 

Radu Șerban,

coordonator Simpozion