AERUL GRĂDINII

 

Aerul Grădinii este provocarea tematică pe care, în acest an, Simpozionul Arta în Grădină a adresat-o artiștilor participanți. Introducerea acestei teme în programul Simpozionului s-a dorit a fi un imbold motivant pentru activitatea artiștilor, un ax orientativ coagulant în abordarea subiectelor inspirate de sejurul în Grădină și contactul direct cu surprizele întâlnite în acest areal. Tema constituie o invitație la explorarea unui subiect cu abordare recurentă în istoria artei, în Renaștere, pictura olandeză de secol XVII și, mai ales, la începuturile picturii moderne, de către impresioniști.

Grădina Botanică din Jibou are, în acest sens, o ofertă extraordinară, posibilitatea activității în plein-air, de-a lungul întregii perioade a Simpozionului. La o privire de aproape, aerul, cu toate calitățile sale, este un filtru. Percepția obiectelor este influențată de aerul interpus și calitățile acestuia. Ochiul și, mai apoi, penelul artiștilor știu să exploreze creativ, sub diverse aspecte, subiecte marcate de prezența, insinuarea acestui personaj mediator, aerul.

Grădina are, însă, și un alt avantaj. Situarea ei pe o colină, deasupra Văii Someșului, oferă perspectiva privirii spre ample deschideri de peisaj, de cadre compoziționale în care aerul devine subiect, actor principal în spectacolul și desfățul vizual din Grădină și împrejurimile sale.

Așadar, le-am spus artiștilor, poftiți la plein-air, poftiți în Aerul Grădinii.

Care au fost reacțiile, răspunsurile artiștilor, vis-à-vis  de această provocare?!

Voi începe cu Ioana Crăciun Dobrescu, absolventă de pictură la București, clasa Marius Cilievici. Având părinți artiști, Ioanei nu i-a fost greu să își asume modelul parental, de a trăi fiecare zi în compania artei sale, pictura. Numeroase tabere de creație, expoziții personale în țară, dar și în Mexic, Austria sau Statele Unite au rotunjit profilul unui artist așezat într-o operă construită temeinic, cu evoluție organică. M-am bucurat să constat că intuiția aprecierilor mele concordă cu cele ale lui Oliv Mircea referitor la aproprierea stilului artistei de expresionismul senzualist al modernilor din secolul artistic XX. Pictura Ioanei Crăciun Dobrescu, dinamică, fremătătoare și germinativă, este impregnată de o perspectivă psihologică a privirii interioare, care prevalează perspectivei geometrice.

Tot la clasa profesorului Cilievici au studiat pictura doi studenți, care apoi și-au unit destinele și s-au stabilit la Alba Iulia, soții Alexandru și Crinela Antonescu. L-am observat pe Alexandru cum, meticulos și statornic locului ales încă din prima zi a descinderii în Grădină șlefuia, zile în șir, materia picturală de pe pânza aceluiași motiv. Cele trei lucrări expuse publicului sunt, într-adevăr, lucrul unui bijutier. Trecerile fine de nuanțe ale aceluiași ton, armonia bazată, de cele mai multe ori, nu pe contrast ci pe consonanță cromatică, fac, mărturisit sau nu, în opinia mea, reverențe unor maeștri ca Flondor, sau, mai ales, Horia Paștina. În ceea ce o privește, Crinela și-a ales un loc retras al grădinii, din care avea cu totul altă perspectivă și alte subiecte. Chiar tehnica și stilul sunt altele decât ale soțului ei. Prezentă consecvent în plein-air, în peisaj, Crinela a reușit să simtă și să redea atmosfera locului, alegând un motiv consacrat încă de la Cezanne, dar nu în aranjament de natură statică, ci în aranjarea naturală a merelor pe ramuri, ca parte din ambient, din aerul Grădinii.

De la Chișinău, Vasile și Teodora Hubenco ne-au onorat invitația de a veni la Jibou pentru a explora creativ aerul Grădinii. Impresia acestui loc, vizitat prima oară, asupra lor, a fost atât de puternică, încât s-au interesat cine a fost acel om, Vasile Fati, care a schimbat, aici, la Jibou, un vis personal în crez colectiv și a reușit, conjugând energii instituționale locale, naționale și internaționale să transforme un loc aflat în paragină într-un paradis al cultivării plantelor dar, iată, și al artelor. Dacă Vasile ne-a surprins plăcut realizând, în peniță, o excelentă reprezentare grafică a locului, Teodora și-a transpus emoțiile în pânze pe care sclipirile culorilor de ulei exprimă, parcă, vitalitatea pulsațiilor vegetale ale Grădinii.

Din București au fost invitați la Simpozion trei artiști: Alexandru Papuc, Irina Florescu și Teodora Chinschi. Biografia artistică a lui Alexandru ține de întâlniri neîntâmplătoare, ale destinului, în cazul lui cu profesorul Gorduz, la clasa căruia a și absolvit sculptura. Cu un astfel de profesor nu putea rezulta decât un artist complex, cu abilități multidisciplinare, fenomen caracteristic, de altfel, artei contemporane. Așadar, la Simpozionul Arta în Grădină el a produs pictură de cea mai bună calitate. Stăpân al mijloacelor gestualiste, lucrările sale abstracte, nonfigurative, cu tonuri luate din părțile grave, tenebroase ale cromatismului contrabalansează, în expoziție, tendința generală de orientare spre lumină.

În pandant, lucrările Irinei Florescu, absolventă de pictură la clasa Florin Mitroi, sunt tonice, exprimându-i deplin firea. Un vulcan de energie, de lumină, răzbate de sub stratul ductelor ferme, păstoase, suprapuse de culori mixate. Un expresionism luminos. Aderând la tema propusă Simpozionului, artista plasează în registrul minor al compoziției elementele arhitectonice construite, necesare reperării topusului Grădinii. Astfel, din registrul superior, peste pânză se prăvălesc, spre privitor, dealurile și cortegiul de nori senini sau furtunatici care compun, simfonic, atmosfera specifică și unică a Văii Someșului. Iar aceste efecte de calm și de forță, de senin luminos și de dezlănțuire a întunericului la amiază, Irina știe să le orchestreze dozând materia culorilor în raporturi calitative și cantitative, cu adevărat alchimice. Teodora Chinschi este sora Irinei. Maestrul Ilfoveanu i-a îndrumat studiile universitare, la clasa de pictură. Între cele două surori există, desigur, afinități, inclusiv în ce privește gustul estetic și abordarea picturii. Folosind aceleași instrumente , Teodora ajunge, după opinia mea, la exprimări artistice personale: remarcabilă este precizia desenului, care impune formele, ca matrici ale câmpurilor de culoare.

O atenție aparte mi-a atras pictura Feliciei Andra Predescu, tocmai pentru că s-a apropiat, de la început, de tema propusă. Lucrările ei exprimă, respiră aerul grădinii, dar altfel decât la ceilalți. Apelând la teoriile fizicii privind reprezentarea duală a luminii, sub formă de corpuscul, cu greutate și masă (foton) sau de undă, aș spune că Felicia știe, reușește să reprezinte unda, aerul luminos căruia îi simți prezența nu prin greutate, densitate, ci printr-o delicată vibrație inductivă de emoție celui căruia imaginea captată cu ochiul îi pătrunde în suflet.

Sub zodia potrivirii stă întâlnirea între tema Aerul Grădinii și exprimarea artistică a lui Radu Șerban. Trecută prin etapele unor decantări succesive care au însemnat eliminări, renunțări la elemente de balast, pictura sa a ajuns la un nivel unde rafinarea devine rafinament, în căutarea, deloc simplă, a căii proprii către simplitate. Iar puținele forme obiectuale reperabile, aerate, rarefiate și chiar de aceea, prețioase, din pânzele artistului clujean, plutesc pe o imponderabilă cortină de fundal, tinzând spre stratosfera exprimării formale și cromatice.

Rezumând, cred că anul acesta avem una dintre cele mai ridicate, calitativ, expoziții bilanț, care exprimă atât pe fiecare artist în parte, dar exprimă și Aerul Grădinii, tema ediției a cincea a Simpozionului Arta în Grădină, găzduit cu generozitate de Grădina Botanică din Jibou.

Florin Gherasim,

curatorul Simpozionului