Grădina din vis – Visul din Grădină

 

 

Ediţia a treia a Simpozionului Arta în Grădină a propus un concept tematic menit să motiveze şi să orienteze spre un numitor comun potenţialul, inspiraţiile creative ale artiştilor invitaţi. Oferind deschideri spre teritorii încă neexplorate ale oniricului şi ale unui topos ubicuu, fără coordonate carteziene, unde aici şi acolo nu mai înseamnă distanţă, separare, ci contopire, această provocare tematică se intitulează Grădina din vis - Visul din Grădină. Opt artişti au răspuns în moduri diferite provocării. Creaţiile lor, realizate aici, în timpul Simpozionului, alcătuiesc un microunivers, o fereastră spre lumea bucuriilor estetice, o lume în care am bucuria să vă invit să intraţi şi să faceţi cunoştinţă cu cei care au lucrat la această zidire şi cu operele lor.

Invitatul special la Simpozion, în acest an, este cunoscut sub numele de artist Borgó, din Ungaria. Un nume consacrat de un parcurs biografic excepţional, în plan personal şi artistic. Crescut şi iniţiat în tainele artei la Târgu Mureş, oraşul natal, Borgó a urmat apoi studiile la clasa de pictură a Universităţii de Artă din Cluj. Acum este profesor de pictură la Institutul de  Învățământ Superior Eszterházy Károly din Eger şi un artist emblematic al generaţiei sale. Din prima zi, Borgó a declarat, la conferinţa de presă, că în Grădina Botanică din Jibou l-au fascinat, la prima vista, leii şi o anumită aripă a castelului. Aceste elemente au stat la temelia a ceea ce a creat la Simpozion. Dar opera lui Borgó este eminamente simbolică. La intersecţia cu lecturile despre viaţa privată la curţile şi castelele princiare, cât şi lectura romanului Totul în Grădină, al scriitorului englez Edward Elby, Borgó a visat  că în castelul Weselleny trebuie să fi existat o incăpere a plăcerilor, unde puternicii zilelor de atunci, în reprezentarea metaforică a celor doi lei, vor fi petrecut întâlniri de taină, desfăţ şi amor. În alt plan al interpretării, pânzele sale, executate impecabil şi minuţios tehnic, într-o riguroasă ordine: desen, acrilic, ulei, disciplinate de legile simetriei, conţin elemente nelipsite în opera lui Borgó, integrate într-o codificare simbolică ce articulează un limbaj personal: axis mundi, axa care leagă sacrul cu profanul, nadirul cu zenitul, apoi spirala care închipuie dezvoltarea ciclică a lumii. Acestea, în filosofia lui Borgó, vor să spună că tot ceea ce se află Sus, se află, în oglindă, şi jos.

De la Cluj Napoca a venit Eugen Moritz, absolvent de pictură, dar integrat acum catedrei de Fotografie, Video PCI a Universităţii de Artă clujene.. Am avut ocazia să-i fiu în preajmă în ambele ipostaze ale manifestării identităţii sale artistice. Eugen Moritz a elaborat şi susţinut o excelentă teză de doctorat despre legătura, comunicarea dintre pictură şi fotografie, teză însoţită, pe partea aplicativă, de o expoziţie personală la Muzeul de Artă din Cluj. Am apreciat, de atunci, talentul pictorului şi inteligenţa insinuării ideilor în lucrările executate cu rafinament, mai ales în ulei. Aşteptam să văd ce va face la Simpozion, mai ales după ce la conferinţa de presă de la deschidere a spus că, pentru el, Grădina este un teritoriu al tentaţiilor sau, privită ca loc edenic, primordial, ca provocare, pentru artist, de asumare a posturii de demiurg în raport cu propria creaţie. Eugen Moritz a urmat, aproape programatic, ce a afirmat în acele declaraţii. Pe perioada Simpozionului şi-a transformat încăperea într-un atelier de creaţie izolat, auster, închis ca Oul de la Facerea Lumii. Când găoacea s-a spart, artistul a scos la iveală cinci lucrări pictate în ulei încă sclipind, noi nouţe, care reflectă, ca şi la Borgó, primele sale impresii la întâlnirea cu Grădina. În lucrarea intitulată Visul, motivul florii de cală, aşa cum l-a realizat Moritz, este cum nu se poate mai nimerit pentru interpretarea viselor, din perspectiva teoriilor psihanalizei freudiene. O altă lucrare se intitulează Visarea. Eu o interpretez chiar ca o raportare la Cosmogonie, mai precis la ziua a doua a Genezei, când Logosul voinţei divine a separat Cerul de Pământ.

Prezenţele feminine nu lipsesc pe lista de invitaţi ai Simpozionului. Blanca Pop este absolventă de pictură la Cluj. De mai mulţi ani lucrează, cu precădere, grafic design şi ne-a mărturisit că a primit invitaţia ca o provocare de a veni cu şevaletul şi pensulele. În pictura ei, energică, bărbătească, vie, se remarcă imediat vibraţia luminii şi energiile vivante emanate către privitor. Artista şi-a intitulat lucrările expuse Libertate  şi, respectiv, Captivitate, ca manifest ecologic. Eu o văd pe Blanca Pop ca descinzând direct, fără genealogii

interpuse, din puritatea fovilor. Exotismul cu care ea reprezintă zona japoneză din Grădina Botanică Jibou mă face să asociez reprezentările sale vizuale cu cele din paradisul fovilor, Tahiti.

O altă colegă prezentă la Simpozion este Cristina Gagiu, artistă care pictează cu acrilic, realizând efecte ce concură cu irizările şi luminozitatea picturii în ulei. Ea a introdus, între modele, pe cei care visează cu ochii deschişi: copiii, chiar copiii artiştilor. Cei pe care, în pânzele artistei, copiii călăresc şi călătoresc spre lumi imaginare sunt căluţi, dar, pentru că suntem la Jibou, aceşti cai au, nu-i aşa, capetele leilor din Grădina Botanică.  O altă lucrare exprimă starea rezonantă a artistei la întâlnirea, în seara de flamenco, cu muzica chitarei lui Varga Andras. Coada păunului este, de fapt, învolburata rochie a vreunei dansatoare de fado, iar culorile tari, contrastante între cald şi rece, între fierbinte şi sideral, trec în registrul vizual complicatele arabescuri din registrul sonor al muzicii flamenco.

Fotografiile care, în expoziţie, reprezintă cartea mea de vizită, ca artist, au la bază conceptuală tot dialogul expresiei vizuale cu alte arte: literatura, prin titlul parafrazat după un roman al lui Herman Hesse (Lupul de stepă)  şi, respectiv, cu muzica, prin seria intitulată Fotografii pe muzica lui Varga Andras. Artistul şi spectatorii sunt metamorfozaţi, deopotrivă, în grifuri de chitară, semn al comunicării osmotice între interpret şi audienţă,

Lucian Muntean este un clujean mutat la Bucureşti, în numele artei, am putea spune, cu trimitere la implicarea sa, dinamică şi eficientă, în promovarea, prin mediatizare pe noile media a evenimentelor din viaţa artistică şi a artiştilor contemporani, din toată ţara. Artist polivalent, în privinţa mijloacelor şi genurilor de exprimare, el a realizat, la Jibou, pe de o parte, lucrări de şevalet, expresie a unei priviri exterioare, dintr-un ochi visător aflat, aerian, deasupra Grădinii, un fel de hărţi imaginare. Pe de altă parte, Lucian a realizat o serie de lucrări din categoria mixed media, folosind hârtie manufacturată, ştampile, intarsii de mărci poştale vechi. Peste acest amestec compozit,  intervenţia pensulei aşterne contururi de ierburi, care actualizează un fond de memorie afectivă a acestui spaţiu, Grădina Botanică din Jibou. Căci, obişnuit, prin formaţia universitară, să caute urmele fosile ale vieţii păstrate între straturile sedimentelor geologice, Lucian Muntean  a cercetat în arhivele Grădinii, ajungând  la ierbarele, colecţiile de plante presate între coli de hârtie , în urmă cu zeci de ani, de către domnul Vasile Fati cu elevii săi.  Astfel, aceste remake-uri semnate Lucian Muntean pot fi interpretate şi ca un tribut adus cercetării de pionierat a ctitorului acetstui loc minunat.

Influenţa ierbarului o aflăm, insinuată, şi in ceea ce a creat la Simpozion Radu Şerban, artist stabilt la Cluj dar cu obârşii sălăjene. Dacă la ediţiile anterioare castelul întreg sau motive ale sale au fost constant prezente, recognoscibile în pânzele sale, în acest sejur artistul a pendulat între pânze dedicate peisajului,, din lumi mai mult visate decât concrete, şi aplecări de tip macro asupra unei frunze, a unui fir de iarbă, pe pânze relativ mici, în care influenţele ca pattern referenţial ale stampei japoneze sunt reperabile şi salutare.

Dar cel mai vizibil semn al acestei ediţii este lucrarea care va rămâne şi va înnobila spaţiul public al Grădinii, anume, instalaţia-obiect realizată de către artistul clujean Andrei Florian din ce i-a oferit chiar spaţiul Grădinii, devenit atelierul său: crengi, nuiele, bolovani, sârme, sfori. Ne aflăm pe tărâmul viselor. Instalaţia lui Florian, realizată parcă după desenele proiectelot lui Leonardo, închipuie, în intenţia artistului, chiar Luna, astrul nocturn care a stârnit înclinaţia spre reverie şi vis a poeţilor romantici. Dar această Lună cu formă de corabie, acostată la malul lacului din Grădina Botanică Jibou poate fi vehicolul ideal care să ne transporte şi să ne transpună în reverii nocturne, spre geografii imaginare, dorite, închipuite, visate. Este chiar mesajul transmis de toate operele create de către artiştii prezenţi la această a III-a ediţie a Simpozionului Arta în Grădină şi, totodată, starea în care am dorit să transpunem vizitatorii expoziţiei, îmbarcaţi, împreună cu noi, pe această corabie.

 

Florin Gherasim, curatorul Simpozionului Arta în Grădină