Gânduri în Grădină

 

Ceea ce anul trecut părea act de întemeiere, astăzi înseamnă deja zidire. Aşa putem caracteriza, ontic, faptul că a doua ediţie a Simpozionului Arta în Grădină a strâns la Centrul de Cercetări Biologice “Vasile Fati” din Jibou zece artişti care, după zece zile de împreună lucrare întorc astăzi, darul, prin vernisajul lucrărilor ce vor fi donate Grădinii Botanice şi, respectiv, Centrului de Cultură şi Artă din Zalău. În calitate de curator al Simpozionului, îmi revine rolul de a încerca o citire prin privire asupra expoziţiei. Misiune grea, pentru că, îndelung eclozate, majoritatea lucrărilor au ieşit la vedere abia în ultima zi, când le-am văzut şi eu, la panotare.

Ioan Augustin Pop este, ca om, un caracter cu profil puternic, care-şi apără polemic, cu străşnicie, teritoriul ideilor. Astfel, nu m-a mirat faptul că, din toată Grădina, încă din prima zi, s-a dus la cei doi lei din piatră, bătrâni, ştirbi, prăfuiţi, care mai mult dorm decât străjuiesc scările ce duc la fostele grajduri. Aici intervine capacitatea, harul, forţa demiurgică a artistului, de a revrăji lumea. Zece zile a ţinut zbuciumul lui Ioan Augustin de a trans-pune cei doi lei pe pânze. Ce a ieşit?! Renăscuţii lei nu mai sunt îngropaţi în nisipul şi iarba grădinii. Viguroşi, plini de elan, cu ochi pătrunzători, au redevenit regi. Proiectaţi pe albastrul ireal al unui cer mitologic, cadrul este suficient pentru a descinde în legendă. Aceşti lei pot fi de pe timpul gloriei asiriene, străjuitori la porţile cetăţii Ninive. Ar putea fi leii deşertului, din multele poveşti ale celor o mie şi una de nopţi. Ar putea fi şi fioroşii lei cu care luptau gladiatorii, în Colosseum, unde, poate, va fi asistat Augustus însuşi, Împăratul. Iată, ce lasă cadou, la plecare, un artist, Ioan Augustin Pop, cel care, în tensiunea travaliului artistic, s-a identificat, aproape, cu subiectul, sau, cel puţin, aşa l-am văzut eu, când l-am surprins cu obiectivul foto, în proiectul Artist in Action,  ca un leu, vânând, cu ochi fioroşi, leul pe care, ca o cange, ca un harpon, pensula din mâna sa îl scotea, îl năştea din adâncurile pânzei.

Wlodzimierz Karankiewicz şi Beata Bebel, soţ şi soţie, din Polonia, au adus Simpozionului aportul benefic al întâlnirii cu o altă şcoală de artă, un alt spaţiu cultural. Demersul lor, unitar în ansamblu, pare, totuşi, la prima privire, atât de scindat încât ai crede că cei doi artişti nici nu se cunosc. Wlodek împrăştie monocromia pe suprafţe mari, în reprezentări care pot fi obiectuale, dar pot fi şi hărţi mentale ale traseelor, reale sau imaginare, din Grădină. Dimpotrivă, Beata se dedică privirii de tip macro asupra obiectelor de natură micro. Pânzele mici, îngreunate de pasta policromă, aşezată multistrat, duc la reprezentări care, într-un figurativ rarefiat, sugerează inflorescenţe de dalii, văzute foarte de aproape, sau chiar universul celulei, văzut la microscop. Din altă perspectivă, cu repere ce trimit vag la un Jackson Pollock, spre exemplu, reprezentările amândorura pot fi citite nonfigurativ, într-o abstracţie care recompune, armonios, ordinea creaţiei, prin asumarea unor roluri de patricipare - colaborare complementare, de tip yin şi yang.

Despre familia de artişti Corina şi Ioan Horvath Bugnariu vreau să spun, în primul rând, că onorează, prin participarea lor la Simpozion, emblema acestui eveniment. Dânşii reprezintă repere ale vechii şcoli de artă clujene. Argumente sunt în îndelungata activitate pedagogică, valoroasele expoziţii şi multiplele premii, din partea mediului artistic.. Domnul Ioan Horvath, grafician, a ales ca mijloc de expresie fotografia. Într-o serie care mărturiseşte preocupări mai vechi, realizează portrete de copaci, surprinşi în ipostază monumentală şi solitară. Rezultă expresii tipologice, degajând forţă, dăinuire dar, în acelşi timp, şi fragilitatea indusă de solitudine. Cred că mesajele din titlurile acestor lucrări: Renaştere şi, respectiv, Martor peste Timp nu sunt întâmplătoare şi, cel puţin eu, le simt spunând mult, dincolo de Imagine.

Doamna Corina Horvath Bugnariu ne surprinde, pe cei care îi ştim statornicia în teritoriul artei textile, cu abordarea temei Grădinii din vârful penelului înmuiat în culoare. Dar, dacă citim în cv-ul domniei sale faptul că peste trei decenii s-a dedicat predării limbajului plastic la mii de elevi, înţelegem că surpriza nu este decât aparentă.

Dorel David Morar este primul sculptor prezent la Simpozion. El a primit invitaţia ca pe o mare provocare. A început dezghiocarea unui bloc de piatră cu o lungime de aproape patru metri. Într-un efort care va mai dura, va amplasa, pe un loc deja ales, prima lucrare de artă monumentală în perimetrul Grădinii Botanice – Coloana Cerului.

De la Constanţa s-a alăturat proiectului nostru Daniela Ţurcanu-Caruţiu.  Peisajele realizate de ea surprind cadrele naturii construite, grădina, într-un repertoriu frust care, însă, rezumă inventarul vegetal al Grădinii: copacul, florile, iarba. Acestea, pe pânzele sale, au strălucirile şi irizările caracteristice tehnicii folosite: uleiul.

 Pictorul bistriţean Marcel Lupşe a lăsat lucrări în care, parcă, a strâns verdele sevelor vitale ale Grădinii, în combinaţie cu tema Castelului Wesseleny, tratată în alegoria romantică a ruinei. La Jibou, ruina castelului nu este metaforă ci, deocamdată, realitate. Însă, oamenii care muncesc şi gândesc la viitorul Grădinii au nădejde că, poate, la anul chiar, castelul va intra în şantier, pentru a-şi recăpăta frumuseţea de altădată. Frumuseţe la care şi Arta, prin crearea unui spaţiu de expunere permanentă a artei contemporane, îşi va găsă locul.

Poate că această imagine, restaurată, trans-pare, ca o viziune, în reprezentările lui Radu Şerban, care tratează aceeaşi temă mixtă: Grădină plus Castel, pe care le învăluie, însă, într-o ceaţă subţire, luminoasă. Această pâclă nu distruge contururile, însă estompează, până la uitare, starea de ruină, astfel încât, elementele prefigurate de viitoarea restaurare ar putea fi cu anticipaţie întrezărite, ghicite, ca posibile.

Până atunci, să ne bucurăm că în luna august 2013, prin această expoziţie, Arta este, cu adevărat, expusă în grădină, iar Grădina, transfigurată în artă. Până la anul, artiştii vor pleca, dar aici vor rămâne pleiadele, urmele meteorice ale popasului lor artistic în Jibou. Adică, aceste lucrări, care se vor adăuga la ceea ce, de acum, nu mai este o promisiune, ci o realitate: două colecţii de artă contemporană, una a Grădinii Botanice din Jibou, gazda manifestării, iar cealaltă, a Centrului de Cultură şi Artă Zalău, instituţia finanţatoare. Să ne vedem la a treia ediţie, in anul 2014.

 

Florin Gherasim,

curatorul Simpozionului